Termeni și Condiții pentru Executarea Lucrărilor de Întreținere și Reparații în Service
Termeni și Condiții pentru Executarea Lucrărilor de Întreținere și Reparații în Service – mercedes-benz.rolcar.ro
Prezentele condiții stabilesc raporturile dintre unitatea de service din cadrul SC ROL CAR SRL (Prestator) și CLIENTUL care se adresează pentru prestarea serviciilor de reparații, întreținere sau verificări.
- În relația cu angajații unității, CLIENTUL solicită serviciile prin prezența personală sau prin împuterniciții săi.
- Prin predarea autovehiculului, Clientul confirmă că a luat la cunoștință și este de acord cu termenii de executare a lucrărilor, plata serviciilor, garanțiile oferite, precum și cu faptul că vehiculul va putea fi preluat după încasarea integrală a prețului serviciilor prestate, dacă printr-un contract scris nu s-a convenit altfel.
- Solicitările CLIENTULUI se înscriu în documentul de recepție și constituie comandă fermă. Pentru intervenții care implică demontarea de agregate (motor, cutie de viteze, punți etc.), costurile și durata se vor stabili după inspecție. Termenul general de efectuare a reparațiilor este de maximum 70 de zile, calculat de la data la care Prestatorul a preluat autovehiculul și are în stoc toate piesele necesare. Prestatorul este exonerat de răspundere pentru întârzieri cauzate de furnizorii de piese sau alte cauze care nu țin de culpa sa.
- SC ROL CAR SRL se obligă să execute lucrările la standardele de calitate solicitate.
- Pentru piesele care trebuie aprovizionate, CLIENTUL va achita un avans de minimum 30% din valoarea acestora. Restul de plată se va achita în maximum 10 zile calendaristice de la avizarea sosirii reperelor. În cazul neplății în 30 de zile, comanda se consideră anulată, iar avansul va fi reținut de SC ROL CAR SRL.
- Autovehiculele se preiau cu un rând de chei, talon și documentele necesare (după caz: dovadă de accident, document de accept de la asigurător, carnet de service).
- La recepție, se înscriu date despre starea tehnică și estetică a vehiculului. Semnarea fără obiecțiuni a fișei de control calitate la ridicarea vehiculului descarcă Prestatorul de orice răspundere cu privire la starea generală a autovehiculului.
- CLIENTUL își dă acordul ca personalul service-ului să efectueze probe de drum necesare.
- La cererea CLIENTULUI, acesta poate primi piesele defecte înlocuite. În lipsa acestei solicitări, SC ROL CAR SRL va reține și va casa piesele conform reglementărilor privind gestionarea deșeurilor.
- SC ROL CAR SRL acordă o garanție comercială de 24 luni pentru piese originale Mercedes-Benz și 12 luni pentru alte mărci/aftermarket. Pentru manoperă, garanția este de 3 luni (90 zile), respectiv 12 luni pentru vopsitorie.
- Perioada de garanție a autovehiculului nu se majorează cu timpul de staționare în service.
- Pe durata staționării în service, Prestatorul este exonerat de răspundere pentru pagube indirecte (lipsă de folosință, cheltuieli de cazare, închiriere auto, pierderi de profit etc.).
- Prestatorul nu răspunde pentru defecțiuni apărute în staționare, cu excepția celor cauzate de intervenția directă a personalului său. Sunt excluse uzura naturală sau degradarea progresivă a componentelor (perne de aer, senzori, baterii etc.).
- Resetarea sistemelor (de exemplu: cod audio) după decuplarea acumulatorului intră în responsabilitatea clientului.
- Defecțiunile apărute ulterior la sisteme ce nu au făcut obiectul comenzii nu pot fi imputate service-ului.
- Serviciile prestate se referă strict la cele reclamate de CLIENT și nu includ verificări suplimentare.
- Eliberarea autovehiculului se face după achitarea integrală a facturii. În cazul decontărilor prin firme de asigurări, CLIENTUL achită eventualele francize și semnează angajamentul de plată.
- Pentru evenimente petrecute în incinta service-ului între predare și primire, Prestatorul răspunde doar pentru remedierea daunelor cauzate.
- Accesul CLIENTULUI în atelier este permis doar însoțit de personalul autorizat.
- Pentru intervenții la sisteme de siguranță sau poluare, se vor efectua verificări finale conform legii, costurile fiind suportate de client.
- În cazul nepreluării autovehiculului în termen de 48 de ore de la notificarea finalizării reparației, se va percepe o taxă de parcare de 10 EUR/zi pentru primele 20 de zile și 20 EUR/zi ulterior.
Date de contact
- Adresă: Șoseaua Brăilei 60, 120018, Buzău
- Telefon: 0745 101 359